Amerigo Vespucci ...
Amerigo Vespucci a fost unul dintre cei mai mari navigatori ai tuturor timpurilor.
A fost al treilea copil al lui Nastagio Vespucci, notar, și al Lisei de Giovanni. Familia Vespucci era una dintre cele mai culte și mai respectate familii de aristocrați din Florenţa. Pentru a demonstra statutul familiei sale, în 1472, tatăl lui Amerigo a dat ordin să se picteze pe unul dintre zidurile unei biserici construite de un alt membru al familiei Vespucci în 1383, portretul familiei sale. Amerigo a fost foarte mult influențat de unchiul său Giorgio Vespucci. Giorgio colecta manuscrise și deținea o bibliotecă pe care mai târziu a dăruit-o familiei Medici, conducătoarea Florenței. Cu un an înainte ca Amerigo să se nască Giorgio construiește o școală la mănăstirea sa din San Marco. Atunci când Amerigo împlinește vârsta de 8 ani Giorgio moare. Giorgio a văzut în Amerigo salvarea familiei Vespucci ce se destrăma. Tatăl lui Amerigo, Sir Nastagio, își făcuse planuri ca fiul său să intre în viața comercială. Nastagio s-a împotrivit trimiterii lui Amerigo la Universitatea din Pisa laolaltă cu alți oameni educați, ca Leonardo da Vinci și Whilliam Shakespear. În schimb Amerigo a urmat cea mai renumită școală de geografie din Florenţa, Paolo Toscaneli (1397-1482). Toscanelli era cel mai marte cosmograf al timpului și de asemenea un mare colecționar și realizator de hărți. |
Amerigo Vespuci (n 9 martie 1454.Florenta,Italia d 22 februarie 1512,Spania) |